drege (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DRÉGE, dreg, vb. III. (
Pop. și
fam.)
1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.) ♦
Tranz. și
refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊
Expr. A-și drege glasul (sau
vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea.
A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦
Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine.
2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊
Expr. Face și drege =
a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva;
b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva.
3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură.
4. Tranz. și
refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [
Perf. s. dresei, part. dres. –
Var.: (
înv. și
reg.)
dirége, (
înv.)
derége vb. III] –
Lat. dirigere.drege (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)drége (drég, drés), vb. –
1. (Înv.) A conduce, a călăuzi. –
2. A pune în mișcare. –
3. A pregăti, a aranja, a orîndui. –
4. A repara, a îndrepta. –
5. A condimenta, a asezona, a găti. –
6. A aranja, a farda, a sulemeni. –
7. A îndrepta, a îmbunătăți, a corecta. –
8. (Înv.) A turna vin, a umple paharele. –
Var. (
înv.)
direge. Mr. ndreg, ndreadzire, megl. (a)ndireg. Lat. dirĭgĕre „a conduce”, care se folosea și în forma
dĕrĭgĕre (Cihac, I, 81; Pușcariu 548; Candrea-Dens., 512),
cf. alb. dërgoń (Philippide, II, 640),
cat. adergar. –
Der. dregător (
var. înv. diregător),
s. m. (demnitar la curtea domnitorului, înalt funcționar);
d(i)regătorie, s. f. (funcția, demnitatea de dregător);
dregătorime, s. f. (clasa dregătorilor);
dregătoresc, adj. (oficial);
dires, s. n. (
înv., document oficial, scriitură autentică;
Mold., mîncare gătită, condiment);
dres, s. n. (
înv., ordine, funcție; suliman, fard; aranjare, reparare);
dresătură, s. f. (
înv., reparare;
Trans., acțiunea de a îngrășa pămîntul cu bălegar).
drege (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)drége (a ~) (
pop.,
fam.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. dreg, 1
pl. drégem, perf. s. 1
sg. dreséi, 1
pl. dréserăm; part. dresdrege (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)drege v.
1. a îndrepta, a repara:
a drege un lucru stricat; 2. fig. a întări:
cântă-ți, mândro, cântecul să-mi mai dreagă sufletul AL.;
3. a-și întări vocea tușind:
își drese glasul și spuse cu smerenie CR.;
4. a unelti:
ce face ce drege; 5. a pune arome în bucate:
a drege un sos cu lămâie; 6. a da cu dresuri;
7. a turna vin:
dregea singur vin dulce ’n pahar AL.;
8. a falșifica vinul. [Vechiu rom.
derege, a îndrepta («spre tine'mi
deregi pașii», Dosofteiu) = lat. DIRIGERE: în limba modernă, sensul s’a restrâns la a îndrepta ceva stricat].
drege (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DRÉGE, dreg, vb. III. (
Pop. și
fam.)
1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.), aducând în starea de funcționare. ♦
Tranz. și
refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rău) după un accident, după o boală. ◊
Expr. A-și drege glasul (sau
vocea) = a tuși ușor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-și limpezi vocea.
A-și drege gustul = a mânca sau a bea ceva plăcut, pentru a îndepărta gustul neplăcut lăsat de alimentele sau băuturile consumate anterior. ♦
Fig. A îndrepta o greșeală, o nedreptate. ♦ A face ca focul să ardă mai bine.
2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a plănui. ◊
Expr. Face și drege =
a) se străduiește să rezolve, să realizeze ceva;
b) se laudă, face caz că se străduiește să realizeze, să întreprindă ceva.
3. Tranz. A potrivi, a îmbunătăți gustul unei mâncări. ♦ A falsifica, a contraface o băutură.
4. Tranz. și
refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [
Perf. s. dresei, part. dres. —
Var.: (
înv. și
reg.)
dirége, (
înv.)
derége vb. III] —
Lat. dirigere.