drac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DRAC, draci, s. m. 1. Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță. ◊
Expr. A fi dracul gol (sau
împielițat) sau
a fi drac împielițat =
a) a fi rău, afurisit;
b) a fi isteț, poznaș.
Omul (sau
salba, poama)
dracului sau
om al dracului =
a) om rău, ticălos;
b) om întreprinzător, descurcăreț.
A se teme de ceva ca de dracul (sau
ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva.
A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dușmănie sau cu frică.
E tot un drac = e totuna, e același lucru.
A avea (sau
a fi cu)
draci sau
a avea pe dracul în el =
a) a fi rău dispus, enervat;
b) a fi energic, plin de viață, neastâmpărat.
Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă.
A băga (pe cineva)
în draci (sau
în toți dracii) = a intimida, a înfricoșa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică).
Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicație logică a unei situații încurcate sau când se bănuiește o cauză ascunsă, greu de găsit.
Și-a băgat (sau
și-a amestecat)
dracul coada, se zice când o situație care părea clară se complică dintr-o dată, capătă o evoluție neașteptată.
A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu.
A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-și provoca singur neplăceri.
A da de (sau
peste)
dracul sau
a vedea (sau
a-și găsi)
pe dracul = a o păți.
A căuta pe dracul și a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situație și mai rea decât aceea anterioară.
A trimite (pe cineva)
la dracul sau
a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol.
A trimite (pe cineva)
de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo.
A cere pe dracul și pe tată-său (sau
cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preț exorbitant.
A face pe dracu-n patru sau
a face și pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele.
A da (sau
a lăsa)
dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunța definitiv (la cineva sau la ceva).
A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecații) a se duce fără să se mai întoarcă (și într-un loc neștiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi.
A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai știe nimeni de urmă și fără să-i mai dorească revederea).
A-l lua dracul (sau
dracii, mama dracului) = a muri; a o păți.
La dracul! formulă exclamativă de dispreț prin care se exprimă dorința de a renunța la ceva, de a se lepăda de ceva.
Pe dracul! = (formulă exclamativă de negație) nimic!
Al dracului! sau
ptiu, drace! exclamații exprimând uimire, enervare, admirație.
A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos.
Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeț și
ir.)
Buruiana (sau
iarba, tămâia)
dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”)
Face și pe dracul. ◊
Expr. La dracu-n praznic sau
la mama dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În
expr.)
Al dracului (de...) =
a) foarte rău, păcătos;
b) incomod, dificil;
c) foarte, peste măsură de..., grozav;
d) energic, descurcăreț, răzbătător.
(Așa) de-al dracului! = fără nici un motiv, fiindcă așa vreau!
2. Fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaș, isteț, vioi.
3. Compus:
drac-de-mare = pește marin de culoare cenușie-roșiatică, cu corpul și capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din țepi veninoși (
Trachinus draco). –
Lat. draco, „șarpe, balaur”.
drac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)drac (dráci), s. m. –
1. Demon, diavol, spirit malign. –
2. Diavol, imprecație adresată în special copiilor. –
3. Diavol, imprecație în general. –
4. Joc de copii, care se împart în două grupuri, unul reprezentînd oastea diavolilor, celălalt al îngerilor. –
Mr. dracu, darac, megl. drac, istr. drocu. Lat. dracu „dragon” probabil cu forma *
dracus, cf. ngr. δράϰος,
alb. drek (Cihac, II, 81; Pușcariu 547; Candrea-Dens., 510; REW 2759). În latina religioasă a ajuns să însemne „demon”;
cf. CIL, VIII, 15247 și Suidas: „In Hiobo diabolus
draco dicitir”. Pentru
der. directă de la nominativ,
cf. cap, om, șarpe, etc.
Der. drăcărie, s. f. (drăcie, ștrengărie; vrăjitorie, magie);
drăcesc, adj. (demonic, diavolesc);
drăcie, s. f. (acțiune diabolică; fărădelege, răutate; ștrengărie, poznă);
drăcime, s. f. (mulțime de draci);
drăcoaică, s. f. (diavoliță);
drăcos, adj. (care se ține de drăcii; neastîmpărat, ștrengar);
drăcovenie, s. f. (drăcie), cu
suf. fals -
ovenie de la
parascovenie; drăcui, vb. (a invoca diavolul, a da dracului);
îndrăci, vb. (a înfuria, a scoate din sărite).
drac (Dicționaru limbii românești, 1939)drac m. (lat.
dráco, -ónis, șarpe, balaur, d. vgr.
drákon, ngr.
drákos; it.
draco, drago și
dragóne, pv.
drago, fr. sp.
dragon, pg.
dragăo. D. rom. vine slov.
drak, balaur. – Gen.
al luĭ dracu și
al draculuĭ). Diavol, spiritu răuluĭ (reprezentat în biblie supt formă de șarpe).
Un drac de copil, un copil neastîmpărat.
Al draculuĭ!, interj. de mirare:
măĭ, al draculuĭ! Oare ce să fie asta? Om al draculuĭ, om răŭ, om veninos.
Frig al draculuĭ, mare frig.
Apa frige al draculuĭ, frige grozav.
Al draculuĭ de mult, foarte mult.
Ce dracu! interj., de mirare și întrebare:
ce dracu aĭ, măĭ, de țipĭ așa? De unde dracu viĭ, unde dracu te ducĭ? din ce loc al draculuĭ (= neștiut) viĭ, în ce loc al draculuĭ te ducĭ?
Dracu gol, drac împielițat, persoană rea saŭ pricepută la rele.
Calu dracilor, femeĭe rea.
Salba draculuĭ (iron.), nepot.
A face pe dracu’n patru, a face tot posibilu.
Meșter e dracu: voĭ reușĭ! îs priceput ca dracu și voĭ reușĭ.
A fugi ca dracu de tămîĭe, a fugi (a evita) grozav.
A fi ca dracu pe uscat, a fi foarte urît.
A avea pe dracu în tine, a fi nebun.
A te duce draculuĭ, a pleca, și (fig.) a muri.
A se duce draculuĭ, a se perde:
s’au dus boiĭ draculuĭ (= am pățit-o!).
A da draculuĭ, a arunca, a renunța.
Lua-te-ar dracu! murire-aĭ.
A scăpa de dracu și a da peste [V.
peste]
tată-su, a scăpa de un răŭ ș ia da peste altu maĭ mare.
A cere pe dracu și pe tată-su, a cere un preț exorbitant.
O mîncare pe care n’o mănîncă nicĭ dracu, o mîncare foarte rea.
A trage mîța de coadă (saŭ
pe dracu de coadă, barb. după fr.
tirer le diable par la queue), a fi în mizerie.
Unde șĭ-a înțărcat dracu copiiĭ, la dracu’n praznic, la mama draculuĭ saŭ (Bz.)
la dracu cu cărțĭ, foarte departe:
s’a mutat la dracu’n praznic. Eĭ, comedia draculuĭ, eĭ, mare comedie, lucru cĭudat!
A băga în dracĭ (fam.), îndrăcit, foarte mult:
a băut în dracĭ.drač (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)DRAČ v. Durrës.drac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)drac s. m.,
pl. dracidrac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)drac m. diavol:
al dracului, om rău și viclean ca un demon (dar și spiritual);
fig. strașnic:
un frig al dracului; dracul gol (împelițat), diavolul în ființă, muiere foarte rea;
calu (sfredelu) dracului, babă afurisită:
salba dracului, fam. nepot;
a mânca la nuntă (pomana) dracului, a rămânea spân;
a-și sparge dracul opincile, a se osteni în zadar, a nu izbuti;
a face pe dracu în patru, a încerca imposibilul, a pune totul în mișcare. [Lat. DRACO, balaur sau șarpe înaripat care (după concepțiunea creștină) simbolizează însușirile-i amăgitoare și insidioase: necuratul a fost asemănat șarpelui, specia cea mai vicleană dintre animale, pentru cursele ce întinde muritorilor]. V.
tău.drac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DRAC, draci, s. m. 1. Ființă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuță. ◊
Expr. A fi dracul gol (sau
împielițat) sau
a fi drac împielițat =
a) a fi rău, afurisit;
b) a fi isteț, poznaș.
Omul (sau
salba, poama)
dracului sau
om al dracului = a) om rău, ticălos;
b) om întreprinzător, descurcăreț.
A se teme de ceva ca de dracul (sau
ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva.
A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dușmănie sau cu frică.
E tot un drac = e totuna, e același lucru.
A avea (sau
a fi cu)
draci sau
a avea pe dracul în el = a) a fi rău dispus, enervat;
b) a fi energic, plin de viață, neastâmpărat.
Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă.
A băga (pe cineva)
în draci (sau
în toți dracii) = a intimida, a înfricoșa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică).
Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicație logică a unei situații încurcate sau când se bănuiește o cauză ascunsă, greu de găsit.
Și-a băgat (sau
și-a amestecat)
dracul coada, se zice când o situație care părea clară se complică dintr-odată, capătă o evoluție neașteptată.
A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu.
A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-și provoca singur neplăceri.
A da de (sau
peste)
dracul ori
a vedea (sau
a-și găsi)
pe dracul = a o păți.
A căuta pe dracul și a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situație și mai rea decât aceea anterioară.
A trimite (pe cineva)
la dracul sau
a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol.
A trimite (pe cineva)
de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo.
A cere pe dracul și pe tată-său (sau
cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preț exorbitant.
A face pe dracu-n patru sau
a face și pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele.
A da (sau
a lăsa)
dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunța definitiv (la cineva sau la ceva).
A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecații) a se duce fără să se mai întoarcă (și într-un loc neștiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi.
A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai știe nimeni de urmă și fără să-i mai dorească revederea).
A-l lua dracul (sau
dracii, mama dracului) = a muri; a o păți.
La dracul! formulă exclamativă de dispreț prin care se exprimă dorința de a renunța la ceva, de a se lepăda de ceva.
Pe dracul! = (formulă exclamativă de negație) nimic!
Al dracului! sau
ptiu, drace! exclamații exprimând uimire, enervare, admirație.
A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos.
Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeț și
ir.)
Buruiana (sau
iarba, tămâia)
dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de „orice”, „oriunde”, „fie cine-o fi”)
Face și pe dracul. ◊
Expr. La dracu-n praznic sau
la mama dracului, unde și-a înțărcat dracul copiii, unde și-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În
expr.)
Al dracului (de...) = a) foarte rău, păcătos;
b) incomod, dificil;
c) foarte, peste măsură de..., grozav;
d) energic, descurcăreț, răzbătător.
(Așa) de-al dracului! = fără niciun motiv, fiindcă așa vreau!
2. Fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaș, isteț, vioi.
3. Compus:
drac-de-mare = pește marin de culoare cenușie-roșiatică, cu corpul și capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din țepi veninoși
(Trachinus draco). —
Lat. draco, „șarpe, balaur”.