dragaveĭ - explicat in DEX

dragavei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DRAGAVÉI, dragavei, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori mici, verzui, cu frunze dințate, lungi și înguste, comestibile (Rumex crispus). – Et. nec.

dragavei (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
DRAGAVÉI s. m. Plantă erbacee perenă, răspândită în Eurasia și America, de c. 50 cm lățime, cu flori bisexuate, mici, verzui, cu frunze lanceolate de 10-20 cm lungime, cu margini încrețite, comestibile (Rumex crispus).

dragavei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dragavéi s. m., art. dragavéiul; pl. dragavéi

dragavei (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dragavei m. plantă ale cării frunze tinere, fierte, le mănâncă țăranul primăvara (Rumex crispus). [Derivat din drag, oarecum plantă prețioasă, căci cu sucul ei țăranul vindecă bubele (cf. serb. DRAGOVATI, a mângăia)].

dragavei (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DRAGAVÉI, dragavei, s. m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu flori mici verzui, cu frunze dințate, lungi și înguste, comestibile (Rumex crispus). — Et. nec.

dragaveĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
dragavéĭ m. (sîrb.). Ban. Olt. Ștevie (rumex patientia ș.a.).