drănicer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DRĂNICÉR, drăniceri, s. m. Meșteșugar care face dranițe sau acoperă casele cu draniță. –
Draniță +
suf. -er.drănicer (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)drănicér s. m.,
pl. drănicéridrănicer (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)drănicer m. Mold. șindrilar:
cherestegii și drăniceri. [V.
draniță].
drănicer (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DRĂNICÉR, drăniceri, s. m. Meșteșugar care face dranițe sau acoperă casele cu draniță. —
Draniță +
suf. -ar.