drâmbă - explicat in DEX

drâmbă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DRÂMBĂ, drâmbe, s. f. Mic instrument muzical alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir.) Vioară. – Din ucr. drymba.

drâmbă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
drâmbă², drâmbe, s.f. (pop.) ceată (de oameni), grup.

drâmbă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
drâmbă, drâmbe s. f. penis

drâmbă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
DRÂMBĂ, Constantin (1907-1997, n. sat Borșani, jud. Bacău), astronom și matematician român. Acad. (1990), prof. univ. la București. Studii asupra proprietăților calitative ale sistemelor de ecuații diferențiale. Contribuții în mecanica cerească privind ciocnirile duble și triple imaginare din problema celor trei corpuri (determinarea mișcării a trei corpuri cerești sub acțiunea forțelor gravitaționale proprii). Cercetări asupra mișcării Pământului.

drâmbă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
drấmbă, -e, s.f. – Instrument muzical alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel, care produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor: „...o folosesc mai mult fetele, mai ales în vreme de iarnă, la șezători (...). Pusă între dinți și cu slabul curent produs de vârful limbii, acul ei nu poate da sunete puternice, așa că ariile cântate cu drâmba sunt ascultate în liniște” (Papahagi 1925: 125). Drâmbu, poreclă în Valea Stejarului. – Din ucr. drumba.

drâmbă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
drấmbă s. f., g.-d. art. drấmbei; pl. drấmbe

drâmbă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
drâmbă f. od. ceată: o drâmbă de Tătari. [Rut. DRYMBA].

drâmbă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
drâmbă f. Mold. drăng. [Ung. DOROMB].

drâmbă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DRẤMBĂ, drâmbe, s. f. Mic instrument muzical popular, alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oțel și care, fiind proptit de dinți și făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mișcarea buzelor; drâng. ♦ (Ir.) Vioară. — Din ucr. drymba.