dovadă - explicat in DEX

dovadă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DOVÁDĂ, dovezi, s. f. 1. Fapt sau lucru care arată, demonstrează ceva; probă convingătoare, mărturie. ◊ Loc. adv. Ca (sau drept) dovadă = ca semn că..., pentru a dovedi că... ◊ Loc. vb. A da dovadă de... = a dovedi, a vădi, a arăta, a manifesta. ♦ Spec. Probă juridică. 2. Act, document prin care se adeverește ceva; adeverință. – Din dovedi (derivat regresiv).

dovadă (Dicționaru limbii românești, 1939)
dovádă f., pl. ezĭ și vechĭ ede (vsl. rus. dovódŭ. V. obadă, podvadă). Probă, mărturie, certificat.

dovadă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dovádă s. f., g.-d. art. dovézii; pl. dovézi

dovadă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dovadă f. 1. ceeace dovedește; 2. semn sigur, mărturie: dovezi de iubire. [Abstras din dovedì].]

dovadă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DOVÁDĂ, dovezi, s. f. 1. Fapt sau lucru care arată, demonstrează ceva; probă convingătoare, mărturie. ◊ Loc. adv. Ca (sau drept) dovadă = ca semn că..., pentru a dovedi că... ◊ Loc. vb. A da dovadă de... = a dovedi, a vădi, a arăta, a manifesta. ♦ Spec. Probă juridică. 2. Act, document prin care se adeverește ceva; adeverință. — Din dovedi (derivat regresiv).