dosnic - explicat in DEX

dosnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DÓSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Care se află mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, lăturalnic, lăturaș, izolat. 2. S. f. Compus: dosnică-galbenă = plantă erbacee cu flori galbene, dispuse în capitule (Carpesium cernuum). – Dos + suf. -nic

dosnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
dósnic, -ă adj. Din dos, de la dos, retras: stradă dosnică.

dosnic (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
dósnic, adj. – Retras, izolat, îndepărtat. În expr. Dosnicu de către Soare = Luna: „Mai bine eu că m-oi fa / Un dosnic de cătă Soare. / Cât îi umbla lumea mare / Pă mine nu mi-i afla-re. / Când îi fi la răsărit, / M-oi întoarce la sfințit” (Antologie 1980: 232). – Din dos „spate” (< lat. podossum) + -nic.

dosnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dósnic adj. m., pl. dósnici; f. dósnică, pl. dósnice

dosnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dosnic a. pe din dos, retras: stradă dosnică.

dosnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DÓSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Care se află mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, lăturalnic, lăturaș, izolat. 2. S. f. Compus: dosnică-galbenă = plantă erbacee cu flori galbene, dispuse în capitule (Carpesium cernuum). — Dos + suf. -nic.