dornic - explicat in DEX

dornic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic.

dornic (Dicționaru limbii românești, 1939)
dórnic, -ă adj. (dor cu sufixu slav -nic). Rar. Doritor. Plin de dor.

dornic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dórnic¹ adj. m., pl. dórnici; f. dórnică, pl. dórnice

dornic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dórnic² s. m., pl. dórnici

dornic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dornic a. plin de dor.

dornic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerăbdător să facă, să obțină ceva. 2. S. m. Plantă erbacee cu frunzele lungi și înguste și cu flori mici, albe (Falcaria sioides). — Dor + suf. -nic.