doritor - explicat in DEX

doritor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). – Dori + suf. -tor.

doritor (Dicționaru limbii românești, 1939)
doritór, -oáre adj. Care dorește: doritor de studiŭ.

doritor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. – Dori + suf. -tor.

doritor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
doritór adj. m., s. m., pl. doritóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. doritoáre

doritor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
doritor a. care dorește.

doritor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DORITÓR, -OÁRE, doritori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care dorește să facă, să obțină ceva; dornic de ceva. 2. S. f. Plantă erbacee târâtoare cu flori mici, albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). — Dori + suf -tor.