dorit (Dicționaru limbii românești, 1939)
dorít, -ă adj. Plin de dor, de dorință: eram dorit de tine (îmĭ era dor de tine), dorit de carte (doritor de carte). Cerut de dorința altuĭa: eram dorit de tine (= îțĭ era dor de mine), acest articul e dorit de public. A lăsa de dorit, a nu fi perfect: siguranța publică lasă de dorit.
dorit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dorit a. plin de dor(ință): băieți doriți de învățătură CR.