dorință - explicat in DEX

dorință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DORÍNȚĂ, dorințe, s. f. 1. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dor, aspirație. ♦ Ceea ce constituie năzuința, aspirația cuiva. 2. Poftă, gust (de a mânca, de a bea ceva etc.); voie. 3. Atracție erotică. [Pl. și: dorinți] – Dori + suf. -ință.

dorință (Dicționaru limbii românești, 1939)
dorínță f., pl. e. Poftă, tendență a sufletuluĭ: am dorință să plec, dorința de a pleca, dorința plecăriĭ.

dorință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dorínță s. f., g.-d. art. dorínței; pl. dorínțe

dorință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dorință f. aspirațiunea sufletului de a poseda un bine.

dorință (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DORÍNȚĂ, dorințe, s. f. 1. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dor, aspirație. ♦ Ceea ce constituie năzuința, aspirația cuiva. 2. Poftă, gust (de a mânca, de a bea ceva etc.); voie. 3. Atracție erotică. [Pl. și: dorinți] — Dori + suf. -ință.