domnitor - explicat in DEX

domnitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. – Domni + suf. -tor.

domnitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
domnitór, -oáre adj. Care domnește, dominant: religiune domnitoare. Care guvernează: familie domnitoare. S.m. Domn, principe (În România, d. 1859-81).

domnitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; adj. f. sg. și pl. domnitoáre

domnitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
domnitor a. care domnește: familie domnitoare. ║ m. principe, suveranul țării.

domnitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s. m., adj. I. S. m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 și 1881; persoană care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domnește, stăpânește, domină. — Domni + suf. -tor.