doinitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DOINITÓR, -OÁRE, doinitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care doinește. –
Doini +
suf. -tor.doinitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)doinitór adj. m.,
pl. doinitóri; f. sg. și
pl. doinitoáredoinitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DOINITÓR, -OÁRE, doinitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care doinește. –
Doini +
suf. -tor.