dodii (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÓDII s. f. pl. (
Pop. și
fam.; în
expr.)
A vorbi sau
a grăi (cam) în dodii = a vorbi fără șir; a aiura.
A lăsa (pe cineva)
în dodiile lui = a lăsa (pe cineva) să-și facă nestingherit toanele, capriciile.
A umbla sau
a merge (ca) în dodii = a umbla sau a merge în neștire, năuc. –
Et. nec.dodii (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)DÓDII s. f. pl. (În
expr.)
În dodii = la întâmplare. (din
dodă)
dodiĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)dódiĭ f. pl. (rudă cu
dodeĭesc și
dodesc).
Est. A vorvi în dodiĭ, a vorbi într’aiurea, a aĭura.
A merge în dodiĭ, a merge în bobote, ia noroc, cum s’a nemeri.
dodii (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dódii (
pop.,
fam.) (în
expr.)
s. f. pl.dodii (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dodii (în) adv. în delir, aiurind:
vorbești și tu ia așa în dodii câte odată CR. [Origină necunoscută].
dodii (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÓDII s. f. pl. (
Pop. și
fam.; în
expr.)
A vorbi sau
a grăi (cam) în dodii = a vorbi fără șir; a aiuri.
A lăsa (pe cineva)
în dodiile lui = a lăsa (pe cineva) să-și facă nestingherit toanele, capriciile.
A umbla sau
a merge (ca) în dodii = a umbla sau a merge în neștire, năuc. —
Et. nec.