document (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DOCUMÉNT, documente, s. n. 1. Act prin care se adeverește, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, se recunoaște o obligație.
2. Text scris sau tipărit, inscripție sau altă mărturie servind la cunoașterea unui fapt real actual sau din trecut. – Din
fr. document, lat. documentum.document (Dicționar de neologisme, 1986)DOCUMÉNT s.n. Act, dovadă scrisă prin care se atestă un fapt, se conferă, se recunoaște un drept, o obligație etc. ♦ Scrisoare, lucru (text, înscris, inscripție, fotografie, monument etc.) care poate servi la cunoașterea mai temeinică a unui eveniment, a unui fapt istoric sau actual. [< lat.
documentum, cf. fr.
document, it.
documento].
document (Marele dicționar de neologisme, 2000)DOCUMÉNT s. n. 1. înscris prin care se atestă un fapt, se conferă un drept, se recunoaște o obligație etc. 2. text, inscripție, fotografie etc. care poate servi la cunoașterea mai temeinică a unui eveniment, a unui fapt istoric sau actual. (< fr.
document, lat.
documentum)
document (Dicționaru limbii românești, 1939)* documént n., pl.
e (lat.
documentum, d.
dócere, a arăta. V.
doctor). Act vechĭ, probă, dovadă scrisă:
document istoric. Orice obĭect care probează ceva:
nasu roș e, maĭ tot-de-a-una, decumentu bețiiĭ. V.
hrisov.document (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)documént s. n.,
pl. documéntedocument (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)document n. act vechiu, dovadă scrisă.
document (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DOCUMÉNT, documente, s. n. 1. Act prin care se adeverește, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, se recunoaște o obligație.
2. Text scris sau tipărit, inscripție sau altă mărturie servind la cunoașterea unui fapt real actual sau din trecut. — Din
fr. document, lat. documentum.