dobaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DOBÁȘ s. m. v. tobaș.dobaș (Dicționaru limbii românești, 1939)dobáș m. (ung.
dobos).
Trans. Toboșar saŭ tarabangiŭ.
dobaș (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)dobáș, -i, s.m. – Toboșar. Dobași, poreclă pentru locuitorii din Vad-Maramureș, „fiind foarte buni muzicanți” (Ivanciuc 2006: 84). Dobei; neamul Dobeilor din Borșa: „unul a fost toboșar (dobaș) în armata împăratului Anstriei” (Mihali, Timiș 2000). – Din dobă + -aș.
dobaș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DOBÁȘ s. m. v. tobaș.