disprețui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV.
Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [
Var.: (
înv.)
desprețuí vb. IV] –
Dispreț +
suf. -ui.disprețui (Dicționar de neologisme, 1986)DISPREȚUÍ vb. IV. tr. A avea dispreț pentru cineva sau pentru ceva, a desconsidera pe cineva. ♦ A nu prețui pe cineva sau ceva. [Cf. it.
disprezzare].
disprețui (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISPREȚUÍ vb. tr. a avea dispreț pentru cineva sau ceva; a desconsidera. (< dispreț)
disprețui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)disprețuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. disprețuiésc, imperf. 3
sg. disprețuiá; conj. prez. 3
să disprețuiáscădisprețui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV.
Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [
Var.: (
înv.)
desprețuí vb. IV] —
Dispreț +
suf. -ui.