dispreț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISPRÉȚ s. n. Sentiment de desconsiderare a cuiva sau a ceva; lipsă de considerație sau de stimă față de cineva sau de ceva. ◊
Loc. adv. Cu dispreț = în mod disprețuitor. [
Var.: (
înv.)
despréț s. n.] – Din
it. disprezzo.dispreț (Dicționar de neologisme, 1986)DISPRÉȚ s.n. Sentiment care face pe cineva să nu aibă stimă pentru altcineva sau să nu considere bun un lucru. ♦ Desconsiderare a unei persoane sau a unui lucru. [Pl.
-țuri. / < it.
disprezzo].
dispreț (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISPRÉȚ s. n. sentiment care face pe cineva să nu aibă stimă pentru altcineva sau să nu considere bun un lucru. ◊ desconsiderare a unei persoane, a unui lucru. (< it.
disprezzo)
dispreț (Dicționaru limbii românești, 1939)* dispréț n., pl.
urĭ (it.
disprezzo. V.
preț). Disconsiderațiune, sentiment pin care considerĭ (o persoană saŭ un lucru) nedemn de atențiune, fie că nu te temĭ de el, fie că nu-l doreștĭ:
dispreț de moarte, de bogățiĭ.dispreț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dispréț s. n.dispreț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dispreț n. V.
despreț.dispreț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISPRÉȚ s. n. Sentiment de desconsiderare a cuiva sau a ceva; lipsă de considerație sau de stimă față de cineva sau de ceva. ◊
Loc. adv. Cu dispreț = în mod disprețuitor. [
Var.: (
înv.)
despréț s. n.] — Din
it. disprezzo.