dispoziție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊
Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊
Expr. A fi (sau
a sta, a se afla etc.)
la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva.
2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan.
3. Stare sufletească (bună sau rea);
p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru. [
Var.:
dispozițiúne s. f.] – Din
fr. disposition, lat. dispositio, -onis.dispoziție (Dicționar de neologisme, 1986)DISPOZÍȚIE s.f. 1. Prevedere (a unei legi, a unui regulament etc.); hotărâre, ordin. ◊
Organ de dispoziție = organ care hotărăște;
la dispoziție = la îndemână; în imediata apropiere, apropiat.
2. Așezare, orânduire, orânduială; alcătuire potrivit unui anumit plan. ♦ Ordonare a părților unui discurs, ale unei compoziții etc.
3. Stare sufletească. [Gen.
-iei, var.
dispozițiune s.f. / cf. fr.
disposition, it.
disposizione, lat.
dispositio].
dispoziție (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISPOZÍȚIE s. f. 1. prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură, hotărâre luată de un organ ierarhic superior, obligatorie pentru organul în subordine; ordin. ♦ ~ de plată = ordin scris prin care o întreprindere, organizație, instituție etc. dispune băncii să facă anumite plăți din contul său; la ~ = la îndemână. 2. dispunere, așezare într-o anumită ordine; alcătuire potrivit unui anumit plan. 3. stare sufletească. 4. posibilitate de a dispune (de)... 5. aptitudine, înclinație; vocație. 6. (pl.) pregătiri, preparative. (< fr.
disposition, lat.
dispositio)
dispoziție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dispozíție (-ți-e) s. f.,
art. dispozíția (-ți-a), g.-d. art. dispozíției; pl. dispozíții, art. dispozíțiile (-ți-i-)dispoziție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISPOZÍȚIE, dispoziții, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior și obligatorie pentru organul în subordine. ◊
Loc. adv. La dispoziție = la îndemână. ◊
Expr. A fi (sau
a sta, a se afla etc.)
la dispoziția cuiva = a fi gata să satisfacă dorințele, ordinele cuiva.
2. Așezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcție după un anumit plan.
3. Stare sufletească (bună sau rea);
p. ext. dorință (momentană) de a face un anumit lucru.
4. (La
pl.) Aptitudini. [
Var.:
dispozițiúne s. f.] — Din
fr. disposition, lat. dispositio, -onis.