dispeptic - explicat in DEX

dispeptic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DISPÉPTIC, -Ă, dispeptici, -ce, adj. Al dispepsiei, privitor la dispepsie. ♦ (Adesea substantivat) Care suferă de dispepsie. – Din fr. dyspeptique.

dispeptic (Dicționar de neologisme, 1986)
DISPÉPTIC, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de dispepsie. [< fr. dyspeptique].

dispeptic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DISPÉPTIC, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de dispepsie. (< fr. dyspeptique)

dispeptic (Dicționaru limbii românești, 1939)
* dispéptic, -ă adj. și s. (d. vgr. dýspeptos, greŭ de mistuit). Care nu poate mistuĭ bine. V. digestibil.

dispeptic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dispéptic adj. m., pl. dispéptici; f. dispéptică, pl. dispéptice

dispeptic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DISPÉPTIC, -Ă, dispeptici, -ce, adj. Al dispepsiei, privitor la dispepsie. ♦ (Adesea substantivat) Care suferă de dispepsie. — Din fr. dyspeptique.