dispariție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISPARÍȚIE, dispariții, s. f. Faptul de a nu mai (putea) fi văzut sau găsit; faptul de a înceta să mai existe, să mai trăiască. ◊
Loc. vb. A fi pe cale (sau
în curs) de dispariție = a fi pe punctul de a dispărea. – Din
fr. disparition.dispariție (Dicționar de neologisme, 1986)DISPARÍȚIE s.f. Faptul de a dispărea; pieire, stingere; moarte. ◊
A fi pe cale de dispariție = a dispărea încetul cu încetul. [Gen.
-iei, var.
disparițiune s.f. / cf. fr.
disparition].
dispariție (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISPARÍȚIE s. f. faptul de a dispărea; pieire, stingere; moarte. (< fr.
disparition)
dispariție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)disparíție (-ți-e) s. f.,
art. disparíția (-ți-a), g.-d. art. disparíției; pl. disparíții, art. disparíțiile (-ți-i-)dispariție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISPARÍȚIE, dispariții, s. f. Faptul de a nu mai (putea) fi văzut sau găsit; faptul de a înceta să mai existe, să mai trăiască. ♦
Loc. vb. A fi pe cale (sau
în curs)
de dispariție = a fi pe punctul de a dispărea.
— Din
fr. disparition.