discreție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISCRÉȚIE s. f. 1. Calitatea de a păstra o taină încredințată. ◊
Expr. A păstra discreția = a nu răspândi o știre, a nu divulga un secret încredințat. ♦ Rezervă în atitudine, reținere în vorbe și în fapte.
2. Fig. Calitatea de a nu atrage atenția, de a nu șoca (prin aspect).
3. (
Fam.; în
loc. adv. și
expr.)
La discreție = cât poftești, cât vrei, fără nici o restricție, din belșug.
A fi (sau
a ajunge, a rămâne, a pune, a
lăsa) la discreția cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) la bunul plac, la dispoziția cuiva, supus puterii abuzive, capriciilor cuiva. [
Var.: (
înv.)
discrețiúne s. f.] – Din
fr. discrétion, lat. discretio, -onis.discreție (Dicționar de neologisme, 1986)DISCRÉȚIE s.f. 1. Însușirea de a fi discret. ◊
A păstra discreție = a nu divulga o taină încredințată. ♦ Rezervă, cumpătare, reținere (în purtări, în vorbe).
2. La discreție = din belșug;
a fi la discreția (cuiva) = a fi la cheremul, la dispoziția (cuiva). [Gen.
-iei, var.
discrețiune s.f. / cf. fr.
discrétion, it.
discrezione, lat.
discretio – discernământ, alegere].
discreție (Marele dicționar de neologisme, 2000)DISCRÉȚIE s. f. 1. însușirea de a fi discret. ♦ a păstra ~ = a nu divulga o taină încredințată. 2. (fam.) la ~ = din belșug; la ă (cuiva) = la cheremul, la dispoziția (cuiva). (< fr.
discrétion, lat.
discretio)
discreție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)discréție (-ți-e) s. f.,
art. discréția (-ți-a), g.-d. discréții, art. discréțieidiscreție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DISCRÉȚIE s. f. 1. Însușirea de a fi discret. ◊
Expr. A păstra discreția = a nu răspândi o știre, a nu divulga un secret încredințat. ♦ Rezervă în atitudine, reținere în vorbe și în fapte.
2. Fig. Calitatea de a nu atrage atenția, de a nu șoca (prin aspect).
3. (
Fam.; în
loc. adv. și
expr.)
La discreție = fără nicio restricție, din belșug.
La discreția cuiva = la dispoziția cuiva. [
Var.: (
înv.)
discrețiúne s. f.] — Din
fr. discrétion, lat. discretio, -onis.