discreție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DISCRÉȚIE s. f. 1. Calitatea de a păstra o taină încredințată. ◊
Expr. A păstra discreția = a nu răspândi o știre, a nu divulga un secret încredințat. ♦ Rezervă în atitudine, reținere în vorbe și în fapte.
2. Fig. Calitatea de a nu atrage atenția, de a nu șoca (prin aspect).
3. (
Fam.; în
loc. adv. și
expr.)
La discreție = cât poftești, cât vrei, fără nici o restricție, din belșug.
A fi (sau
a ajunge, a rămâne, a pune, a
lăsa) la discreția cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) la bunul plac, la dispoziția cuiva, supus puterii abuzive, capriciilor cuiva. [
Var.: (
înv.)
discrețiúne s. f.] – Din
fr. discrétion, lat. discretio, -onis.