discreționar - explicat in DEX

discreționar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DISCREȚIONÁR, -Ă, discreționari, -e, adj. (Despre puteri, prerogative, acte etc.) Care acționează, se exercită așa cum consideră cineva, fără a fi prevăzut și îngăduit de lege; care are prin lege întreaga libertate de acțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. discrétionnaire.

discreționar (Dicționar de neologisme, 1986)
DISCREȚIONÁR, -Ă adj. Arbitrar. ◊ Puteri discreționare = puteri date unei autorități de a lua măsurile pe care le socotește necesare în anumite împrejurări și în afara legii. [Pron. -ți-o-. / < fr. discrétionnaire].

discreționar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DISCREȚIONÁR, -Ă adj. 1. arbitrar. 2. care are prin lege libertate de acțiune. ♦ puteri ĕ = puteri date unei autorități de a lua măsurile pe care le socotește necesare în anumite împrejurări și în afara legii. (< fr. discrétionnaire)

discreționar (Dicționaru limbii românești, 1939)
* discreționár, -ă adj. (fr. discrétionnaire). Lăsat la discrețiunea cuĭva: putere discreționară. V. dictatorial.

discreționar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
discreționár (-ți-o-) adj. m., pl. discreționári; f. discreționáră, pl. discreționáre

discreționar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
discreționar a. lăsat la discrețiunea cuiva: putere discreționară.

discreționar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DISCREȚIONÁR, -Ă, discreționari, -e, adj. 1. Care e lăsat la bunul-plac al cuiva; arbitrar. 2. (Jur.) Putere discreționară = prerogativă recunoscută de lege în unele state unor organe de stat de a lua măsuri, fără a fi îngrădite în inițiativa lor. [Pr.: -ți-o-] — Din fr. discrétionnaire.