dis - explicat in DEX

dis
DIS¹ adv. numai în expresia dis-de-dimineață, foarte devreme. [Vechiu-rom. dâns-de-dimineață (încă la Bălcescu): v. dâns]. (Dicționar universal al limbei române, ed. 8, de Lazăr Șăineanu).

dis (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DIS- v. des¹-.

dis (Dicționar de neologisme, 1986)
DIS¹- Element prim de compunere savantă cu semnificația „separat”, „contrar”. [Var. di-, diz-. / < lat. dis].

dis (Dicționar de neologisme, 1986)
DIS²- Element prim de compunere savantă cu sensul de „dificil”, „greu”, „anormal”. [Var. diz-. / < fr. dys-, gr. dys].

dis (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DIS¹-/DI-/DIZ- pref. „separare”, „absență”. (< fr. dis-, cf. lat. dis)

dis (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DIS²-/DIZ- elem. „dificil, greu, anormal”. (< fr. dys-, cf. gr. dys, rău)

dis (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) dis (d. dins), în locuțiunea dis-, de-dimineață. V. dins.

dis (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) dis- (lat. dis-), pref. care, în cuv. moderne, arată acelașĭ lucra ca și de-, des-, dez-, în cele vechĭ: dis-calific, dis-junctiv.

dis (Dicționaru limbii românești, 1939)
3) dis- (vgr. dys-), prefix care înseamnă „răŭ” ca'n dispepsie, disenterie, dușman. V. eŭ- 2.

dis (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dis adv. numai în expresiunea dis-de-dimineață, foarte de vreme. [Vechiu-rom. dâns-de-diminață (încă la Bălcescu): v. dâns].