dirigui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV.
Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din
lat. dirigere (după
cârmui).
dirigui (Dicționar de neologisme, 1986)DIRIGUÍ vb. IV. tr. A conduce, a dirija. [P.i.
-iesc, dirígui. / cf. lat., it.
dirigere].
dirigui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)diriguí (a ~) (
înv.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. diriguiésc, imperf. 3
sg. diriguiá; conj. prez. 3
să diriguiáscădirigui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV.
Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. —
Din lat. dirigere (după
cârmui).