diplomă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÍPLOMĂ, diplome, s. f. 1. Act oficial care certifică pregătirea profesională a unei persoane, un anumit titlu etc.
2. Act eliberat unui participant la o expoziție sau la un concurs, prin care se recunoaște calitatea deosebită a lucrărilor expuse sau a rezultatelor obținute de acesta.
3. (În evul mediu) Act prin care se acorda cuiva un titlu de noblețe, anumite privilegii etc. – Din
fr. diplôme, lat. diploma.diplomă (Dicționar de neologisme, 1986)DÍPLOMĂ s.f. 1. Act prin care o instituție de învățământ, un corp, un ordin onorific etc. conferă un titlu, un grad etc. ♦ Act care se eliberează unui premiat, unui concurent (la o întrecere sportivă, la o expoziție etc.)
2. Act de înnobilare, de acordare de privilegii; hrisov. ♦ Cartă regală, bulă pontificală, titlu, document. [Cf. fr.
diplôme, it., lat., gr.
diploma].
diplomă (Marele dicționar de neologisme, 2000)DÍPLOMĂ s. f. 1. (în evul mediu) act de înnobilare, de acordare de privilegii. 2. act prin care o instituție de învățământ, un corp, un ordin onorific etc. conferă un titlu, un grad etc. ◊ act care se eliberează unui premiant, unui concurent (la o întrecere sportivă, la o expoziție etc.). (< fr.
diplôme, lat.
diploma)
diplomă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)diplomă, diplome. s. f. (intl.) sentință de condamnare.
diplomă (Dicționaru limbii românești, 1939)* díplomă f., pl.
e (ngr. și vgr.
diploma, d. vgr.
diplóo, îndoĭesc; lat. it.
diplóma. Cp. cu
diptice). Certificat, atestat superior acordat de o școală superioară, o universitate, o societate:
diplomă de doctor. Act, document oficial vechĭ care acordă un privilegiŭ:
a descifra diplome. Chim. Un fel de vas cu părețiĭ dupli între care se introduce apă și se încălzește așa ceĭa ce e pus în recipientu interior. – Și
-ómă, cu acc. maĭ noŭ.
diplomă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)díplomă (di-plo-) s. f.,
g.-d. art. díplomei; pl. díplomediplomă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)diplomă f.
1. document vechiu stabilind un drept sau privilegiu:
diploma bărlădeană din anul 1134;
2. act conferit de o Facultate și constatând capacitatea unei persoane care și-a trecut examenele:
diplomă de bacalaureat, de licențiat, de doctor.diplomă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÍPLOMĂ, diplome, s. f. 1. Act oficial care certifică pregătirea profesională a unei persoane, un anumit titlu etc.
2. Act eliberat unui premiant, unui participant la o expoziție sau la un concurs, prin care se recunoaște valoarea acestuia.
3. (În Evul Mediu) Act prin care se acorda cuiva un titlu de noblețe, anumite privilegii etc. — Din
fr. diplôme, lat. diploma.