dioramă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIORÁMĂ, diorame, s. f. Tablou de mari dimensiuni (alcătuit din mai multe planuri), care, sub efectul unui joc de lumini (și privit din întuneric), dă spectatorului impresia realității. ♦ Reprezentare spațială a unei porțiuni de peisaj, în care se expun, în muzee, animale împăiate, manechine etc., în scopul înfățișării unui ecosistem. [
Pr.:
di-o-. –
Var.: (
înv.)
diorám s. n.] – Din
fr. diorama.dioramă (Dicționar de neologisme, 1986)DIORÁMĂ s.f. 1. Reprezentare a unui peisaj într-un mediu natural, folosită în muzeele de științe naturale.
2. Tablou de mari dimensiuni sau ansamblu de pânze pictate, care, prin iluminări variate, dau impresia unui peisaj real. [Var.
dioram s.n. / < fr.
diorama, cf. gr.
dia – prin,
orama – vedere].
dioramă (Marele dicționar de neologisme, 2000)DIORÁMĂ s. f. 1. tablou de mari dimensiuni plasat de jur împrejurul unei încăperi circulare, din centrul căreia spectatorul privește imaginile, care, prin iluminări variate, dau impresia unui peisaj real. 2. reprezentare a unui peisaj într-un mediu natural, în muzeele de științe naturale. (< fr.
diorama)
dioramă (Dicționaru limbii românești, 1939)* diorámă f., pl.
e (d. vgr.
diá, pin, și
órama, vedere, după
panoramă). Tabloŭ saŭ șir de tablourĭ pictate pe pînze și expuse unuĭ joc de lumină, pe cînd spectatoriĭ staŭ în umbră.
dioramă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)DIORÁMĂ (‹
fr. {i}; {s}
dia- +
horama „priveliște, spectacol”)
s. f. 1. Tablou de mari dimensiuni, reprezentând de obicei o scenă istorică sau un peisaj alcătuit din diferite planuri și care, datorită variațiilor efectelor de lumini, dă impresia realității. Primul care a folosit procedeul a fost L.J.M. Daguerre, în
sec. 19.
2. (
BIOL.) Reprezentare spațială a unei porțiuni de ecosistem (pădure, baltă etc.) în care se expun, în muzee, animale naturalizate. A fost inițiată de
Gr. Antipa.
dioramă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)diorámă (di-o-) s. f.,
g.-d. art. diorámei; pl. diorámedioramă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dioramă f. tablou astfel așezat încât să producă efecte diferite după modul cum e luminat.
dioramă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIORÁMĂ, diorame, s. f. Tablou de mari dimensiuni (alcătuit din mai multe planuri), așezat într-o sală obscură și care, sub efectul unui joc de lumini, dă spectatorului impresia realității. ♦ Reprezentare spațială a unei porțiuni de ecosistem, în care se expun, în muzee, animale împăiate, manechine etc. [
Pr.:
di-o-. Var.: (
înv.)
diorám s. n.] — Din
fr. diorama.