dioceză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIOCÉZĂ s. f. v. dieceză.dioceză (Dicționar de neologisme, 1986)DIOCÉZĂ s.f. 1. Fiecare dintre cele 14 provincii ale Imperiului roman (din sec. IV).
2. Regiune de sub jurisdicția unui episcop sau a unui arhiepiscop catolic. [Var.
dieceză s.f. / < fr.
diocèse, cf. lat.
dioecesis, gr.
dioikesis – conducere].
dioceză (Marele dicționar de neologisme, 2000)DIOCÉZĂ s. f. 1. fiecare dintre cele 14 provincii ale Imperiului Roman (din sec. IV), create de Dioclețian. 2. circumscripție ecleziastică condusă de un (arhi)episcop; dieceză, eparhie. (< fr.
diocèse, lat.
diocesis, gr.
dioikesis)
dioceză (Dicționaru limbii românești, 1939)* diocéză V.
dieceză.dioceză (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)DIOCÉZĂ (‹
fr.).
s. f. 1. Diviziune teritorial-administrativă a
Imp. Roman târziu, creată printr-o reformă inițiată de împăratul Dioclețian. Au fost înființate 12
d. împărțite la rândul lor în peste 100 de provincii, conduse fiecare de un magistrat cu atribuții administrative și militare, numit vicarius.
2. (Începând din
Ev. med. în Europa Apuseană) Circumscripție ecleziastică condusă de un episcop sau arhiepiscop; dieceză, eparhie.
dioceză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)diocéză v. diecézădioceză (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dioceză f. eparhie.
dioceză (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIOCÉZĂ s. f. v. dieceză.