dintru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÍNTRU prep. (Mai ales înaintea lui „un”, „al”, „însul”, „acest”, „o dată”, cu elidarea vocalei finale proprii).
1. (Cu sens local) Din, dinspre.
Privește dintr-un colț al sălii. ◊
Dintr-acolo = din partea aceea.
2. (Partitiv) Din.
Vorbește cu unii dintre noi. ♦ (Indicând apartenența)
Facem parte dintr-o lume nouă. 3. (Cu sens temporal; introduce un complement circumstanțial care indică momentul plecării) De la.
Pleacă dintr-o clipă într-alta. ♦ (Introduce un atribut care indică timpul desfășurării unei acțiuni) Din, petrecut în...
Mi-a povestit o întâmplare dintr-o dimineață de vară. 4. (Introduce un complement care indică originea, proveniența) Din.
Planta se dezvoltă dintr-o sămânță. 5. (Introduce un complement indirect care arată obiectul unei prefaceri) Din.
Și-a făcut o scurtă dintr-un palton. ♦ (Introduce un complement indirect care arată starea de la care se trece)
Se trezește dintr-un somn greu. 6. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Cu.
A nimerit dintr-un foc (de pușcă). ◊
Loc. adv. Dintr-o dată = cu o singură mișcare; pe neașteptate; brusc, deodată.
7. (Introduce un complement instrumental) Cu.
Are pensie și trăiește dintr-însa. 8. (Introduce un atribut care indică materia) Din.
Mănăstirea dintr-un Lemn. 9. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza.
S-a supărat dintr-o nimica toată. –
De4 +
întru.dintru (Dicționaru limbii românești, 1939)díntru prep. (din
de și
întru, ca
din din
de și
în). Din (înaintea unor pronume care încep cu vocală, din care cauză se face eliziune), ca:
al, însu, însa (=
dînsu, dînsa),
altu, alta, una, unu, o: dintr’aĭ noștrĭ, dintr’însu, dintr’una, dintr’o dată. Dintru’nceput (Vechĭ) de la început
Dintru’ntăĭ șĭ (maĭ des)
dintro’ntăĭ saŭ
dintro’ntăĭ și’ntăĭ (Est. Fam.), maĭ întîĭ, mai întîĭ și’ntîĭ:
dintro’ntăĭ ascultațĭ, și pe urmă judecațĭ. – În vestu
dintru, întocmaĭ ca și cu
dintre, dîntre, pintre, pîntre. V.
pintre.dintru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)díntru prep. (dintru început, dintru-ntâi)dintru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÍNTRU prep. (Mai ales înaintea lui „un”, „al”, „însul”, „acest”, „o dată”, cu elidarea vocalei finale proprii)
1. (Cu sens local) Din, dinspre.
Privește dintr-un colț al sălii. ◊
Dintr-acolo = din partea aceea.
2. (Partitiv) Din.
Vorbește cu unii dintre noi. ♦ (Indicând apartenența)
Facem parte dintr-o lume nouă. 3. (Cu sens temporal; introduce un complement circumstanțial care indică momentul plecării) De la.
Pleacă dintr-o clipă într-alta. ♦ (Introduce un atribut care indică timpul desfășurării unei acțiuni) Din, petrecut în...
Mi-a povestit o întâmplare dintr-o dimineață de vară. 4. (Introduce un complement care indică originea, proveniența) Din.
Planta se dezvoltă dintr-o sămânță. 5. (Introduce un complement indirect care arată obiectul unei prefaceri) Din.
Și-a făcut o scurtă dintr-un palton. ♦ (Introduce un complement indirect care arată starea de la care se trece)
Se trezește dintr-un somn greu. 6. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Cu.
A nimerit dintr-un foc (de pușcă). ◊
Loc. adv. Dintr-odată = cu o singură mișcare; pe neașteptate; brusc, deodată.
7. (Introduce un complement instrumental) Cu.
Are pensie și trăiește dintr-însa. 8. (Introduce un atribut care indică materia) Din.
Mănăstirea dintr-un Lemn. 9. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza.
S-a supărat dintr-o nimica toată. — De4 + întru.