dinoteriŭ - explicat in DEX

dinoteriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DINOTÉRIU s. m. Mamifer fosil proboscidian de mărime uriașă, cu doi fildeși curbați în jos și fixați pe maxilarul inferior. – Din fr. dinothérium.

dinoteriu (Dicționar de neologisme, 1986)
DINOTÉRIU s.m. Mamifer fosil uriaș, asemănător elefantului, având doi fildeși îndoiți la falca de jos și mai multe măsele. [Pron. -riu. / < fr. dinothérium, cf. gr. deinos – groaznic, therion – fiară].

dinoteriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DINOTÉRIU s. m. proboscidian uriaș fosil, erbivor, asemănător elefantului, cu doi fildeși curbați pe maxilarul inferior. (< fr. dinothérium)

dinoteriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dinotériu [riu pron. ryu] s. m., art. dinotériul

dinoteriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DINOTÉRIU s. m. Mamifer fosil proboscidian mai mare decât elefantul, cu doi fildeși curbați în jos și fixați pe maxilarul inferior. — Din fr. dinothérium.

dinoteriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
* dinotériŭ m., pl. iĭ, art. iiĭ (nlat. dinoterium, d. vgr. deinos, teribil, și therion, animal, feară). Geol. Un animal dintr’un gen de mamifere proboscidiene gigantice ale căror oase se găsesc astăzĭ în miocen.