dinainte (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))DINAÍNTE, adv. 1. În față, înainte. ◊
Pe dinainte = prin față. ◊
Loc. adj. De dinainte = din față. ◊
Expr. A (sau
a-l) lua (pe cineva
) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut să spună, a-și da fără voie gândurile pe față.
A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu îndrăzni (din prea mare respect sau considerație) să se arate în fața cuiva. ♦ (Adjectival,
invar.) Din față, anterior.
Rândul dinainte. ♦ (Substantivat, în forma
dinaintea) Jumătatea din față a corpului unui animal.
2. De mai înainte, de mai de mult. ◊ (Adjectival,
invar.)
Asta-i lelea dinainte Care ne făcea plăcinte (JARNÍK-BÎRSEANU). ◊
Loc. adj. De dinainte = de mai înainte, de adineaori. ♦ Din timp, de cu vreme. – Din
de4 +
înainte.dinainte (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DINAÍNTE adv. 1. (Local) În față, înainte. ◊
Loc. adj. De dinainte = aflat în față. ◊
Expr. A (sau
a-l) lua (pe cineva)
gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut să spună, a-și da fără voie gândurile pe față.
A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu îndrăzni (din prea mare respect sau considerație) să se arate în față cuiva; a acorda cuiva o deosebită considerație. ♦ (Adjectival,
invar.) Din față, anterior.
Rândul dinainte. ♦ (Substantivat; în forma
dinaintea) Jumătatea din față a corpului unui animal sau al unui om.
2. (Temporal) De mai înainte, de mai de mult. ◊
Loc. adj. De dinainte = de adineauri: pomenit cu o ocazie anterioară. ♦ Din timp, de cu vreme. –
De4 +
înainte.dinainte (Dicționar de argou al limbii române, 2007)dinainte adv. din epoca comunistă, dinainte de 22 decembrie 1989.
dinainte (Dicționaru limbii românești, 1939)dinaínte prep. cu gen. (
din și
ainte). 1) Înainte, în față (fr.
devant):
dinaintea mea, dinaintea caseĭ. 2) Adv. de loc.
Stă, se duce dinainte. 3) Adv. de timp:
știam din ainte, din aintea ta (fr.
d’avance). 4) Loc. adj.
Cel de dinainte saŭ
cel din ainte (în opoz. cu
cel de dinapoĭ, cel din apoĭ), anterior:
partea de dinainte. 5) Subst.
Asta e dinaintea caseĭ, fața caseĭ. V.
înainte.dinainte (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dinaínte adj. invar.,
adv. (partea ~, știa ~)dinainte (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dinaínte- prep. (ĭ)dinainte (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dinainte adv.
1. în față:
dinaintea casei mele; 2. înainte în timp:
mai dinainte; 3. înainte în spațiu:
cel dinainte. [V.
înainte].
dinainte (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DINAÍNTE adv. 1. (Local) În față, înainte. ◊
Loc. adj. De dinainte = aflat în față. ◊
Expr. A (sau
a-l)
lua (pe cineva)
gura pe dinainte =
v. gură. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a acorda cuiva respect sau (prea multă) considerație. ♦ (Adjectival) Din față, anterior.
Rândul dinainte. ♦ (Substantivat; în forma
dinaintea) Jumătatea din față a corpului unui animal sau al unui om.
2. (Temporal) De mai înainte, de mai de mult. ◊
Loc. adj. De dinainte = de adineauri; de mai înainte. ♦ Din timp, de cu vreme. —
De4 +
înainte.