dimprejur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIMPREJÚR adv.,
adj. invar. Din jur, din vecinătate. –
De4 +
împrejur.dimprejur (Dicționaru limbii românești, 1939)dimprejúr V.
prejur.dimprejur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!dimprejúr adj. invar.,
adv. (grădina ~, a cules flori ~)dimprejur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIMPREJÚR adv.,
adj. invar. Din jur, din vecinătate. —
De4 +
împrejur.