dimon(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) DÍMON s. m. v. demon.
dimon(Dicționaru limbii românești, 1939) dímon m. (ngr. démonas; vsl. demonŭ). Vechĭ. Demon. Azĭ. Fam. Copil poznaș: măĭ dimone!
dimon(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) dimon m. 1. demon, diavol: Scararaoschi atunci se înghesuiește peste ceilalți dimoni CR.; 2. om afurisit: dimonul de dascăl are de gând să ne omoare ISP.; 3.fig. copil rău: ce cauți aci, dimone? AL. [Gr. mod. (v. diavol)].
dimon(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) DÍMON s. m. v. demon.