diluviu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DILÚVIU, diluvii, s. n. 1. Potopul amintit în Biblie;
p. gener. potop.
2. (
Geol.) Pleistocen. – Din
fr.,
lat. diluvium.diluviu (Dicționar de neologisme, 1986)DILÚVIU s.n. 1. (
Rel.) Revărsare catastrofală de ape despre care se pomenește în Biblie; potopul biblic.
2. Revărsare de ape, cu furtună și ploi torențiale; potop.
3. (
Geol.) Pleistocen. [Pron.
-viu. / < lat.
diluvium, it.
diluvio].
diluviu (Marele dicționar de neologisme, 2000)DILÚVIU s. f.. 1. potopul biblic; (p. ext.) revărsare de ape, cu furtună și ploi torențiale; potop. 2. pleistocen. (< fr., lat.
diluvium)
diluviu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dilúviu (potop) [
viu pron. vyu]
s. n.,
art. dilúviul; pl. dilúvii, art. dilúviile (-vi-i-)diluviu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)diluviu n.
1. potop;
2. teren format prin inundațiuni vechi;
3. fig. foarte mare cantitate.
diluviu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DILÚVIU, diluvii, s. n. 1. Potopul biblic;
p. gener. potop.
2. (
Geol.) Pleistocen. – Din
fr.,
lat. diluvium.diluviŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)* dilúviŭ n. (lat.
diluvium. V.
aluviune). Potop, ploaĭe mare care, după biblie, a inundat tot pămîntu ca să-ĭ pedepsească pe oamenĭ, nescăpînd de cît Noe și familia luĭ. Mare inundațiune, ploaĭe torențială.
Fig. Mare cantitate:
diluviŭ de nenorocirĭ. A începe de la diluviŭ, a lua un lucru (o narațiune) foarte de departe.