dig - explicat in DEX

dig (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DIG, diguri, s. n. Construcție de piatră, de pământ sau de beton, făcută în lungul unei văi, la marginea unei ape, pe țărmul sau spre largul mării etc., pentru a apăra un loc de inundație, pentru a izola anumite porțiuni de teren, pentru a corecta albia unui curs de apă, a reduce forța valurilor etc. – Din fr. digue.

dig (Dicționar de neologisme, 1986)
DIG s.n. Construcție de piatră, de beton etc. care apără rada unui port, drumurile situate pe țărm etc. de acțiunea erozivă a valurilor; stăvilar, zăgaz. [< fr. digue].

dig (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
dig (díguri), s. n. – Chei, faleză. Fr. digue. – Der. îndigui, vb., pe baza fr. endiguer.

dig (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DIG s. n. construcție de piatră, de beton etc. care apără rada unui port, drumurile pe țărm etc. de acțiunea erozivă a valurilor. (< fr. digue)

dig (Dicționaru limbii românești, 1939)
* dig n., pl. urĭ (fr. digue, fem., d. vfr. dique, d. ol. dijk, id.). Zăgaz.

dig (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dig s. n., pl. díguri

dig (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
dig n. zăgaz, stăvilar (= fr. digue).

dig (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DIG, diguri, s. n. Construcție de piatră, de pământ sau de beton, executată în lungul malului unei ape ori îndreptată spre larg, servind la dirijarea cursului de apă sau la apărarea malurilor de acțiunea apei și a curenților. — Din fr. digue.