difuzor - explicat in DEX

difuzor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DIFUZÓR, (I) difuzoare, s. n., (II) difuzori, s. m. I. S. n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) pentru redarea sunetelor transmise pe cale electrică și răspândirea lor în mediul înconjurător. 2. Dispozitiv translucid din sticlă, porțelan etc., care împrăștie uniform lumina unei lămpi. 3. Aparat întrebuințat la extragerea prin difuziune (2) a unei substanțe. 4. Piesă a carburatorului unui motor, care pulverizează combustibilul printr-un curent de aer. II. S. m. Persoană care difuzează publicațiile periodice. – Din fr. diffuseur.

difuzor (Dicționar de neologisme, 1986)
DIFUZÓR s.n. 1. Dispozitiv folosit în radiofonie care transformă undele electrice în unde sonore prin punerea în vibrație a unei membrane plane sau a unui cornet; este folosit în dispozitivele de radiorecepție și în instalațiile de amplificare a sunetului. 2. Parte a unui carburator cu injecție unde se produce pulverizarea combustibilului. 3. Aparat folosit pentru extragerea zahărului din sfeclă, a taninului din stejar etc. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. diffuseur].

difuzor (Dicționar de neologisme, 1986)
DIFUZÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care difuzează presa în întreprinderi, în instituții. [< difuza + -or].

difuzor (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DIFUZÓR¹ s. n. 1. aparat destinat reproducerii sunetelor, care transformă variațiile energiei electrice în energie acustică și care intră în componența radioreceptoarelor, televizoarelor, a instalațiilor de amplificare etc; hautparlor. 2. porțiune de conductă a cărei secțiune transversală crește în sensul curgerii fluidului. 3. parte a unui carburator cu explozie unde se produce pulverizarea combustibilului. 4. aparat pentru extragerea zahărului din sfeclă, a taninului din stejar etc. (< fr. diffuseur)

difuzor (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DIFUZÓR², -OÁRE s. m. f. cel care difuzează presa în întreprinderi, în instituții. (< difuza + -or)

difuzor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
difuzór¹ (persoană) s. m., pl. difuzóri

difuzor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
difuzór² (dispozitiv) s. n., pl. difuzoáre

difuzor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DIFUZÓR, (I) difuzoare, s. n., (II) difuzori, s. m. I. S. n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) pentru redarea sunetelor transmise pe cale electrică și răspândirea lor în mediul înconjurător. 2. Dispozitiv translucid din sticlă, porțelan etc., care împrăștie uniform lumina unei lămpi. 3. Aparat întrebuințat la extragerea prin difuziune (2) a unei substanțe. 4. Piesă a carburatorului unui motor, care pulverizează combustibilul printr-un curent de aer. II. S. m. Persoană care difuzează (presa). — Din fr. diffuseur.