difuziune - explicat in DEX

difuziune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DIFUZIÚNE, difuziuni, s. f. 1. Împrăștierea în toate direcțiile a razelor unui fascicul de lumină, a undelor de radio etc. care trec printr-un mediu translucid sau care se reflectă când întâlnesc o suprafață cu asperități. 2. Pătrunderea moleculelor unui corp în masa altui corp cu care vin în contact. [Pr.: -zi-u-. – Var.: difúzie s. f.] – Din fr. diffusion, lat. diffusio, -onis.

difuziune (Dicționar de neologisme, 1986)
DIFUZIÚNE s.f. 1. Răspândire, propagare, împrăștiere în mai multe părți a unor raze luminoase care străbat un mediu translucid sau care întâlnesc o suprafață zgrunțuroasă. ♦ Difuzare de unde radiofonice. 2. Întrepătrundere a două lichide puse în contact fără a fi agitație. ♦ Pătrundere, propagare a moleculelor unui corp în masa altui corp. [Pron. -zi-u-, var. difuzie s.f. / < fr. diffusion, it. diffusione, cf. lat. diffusio].

difuziune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DIFUZIÚNE s. f. 1. răspândire, propagare în mai multe părți a unor raze luminoase care străbat un mediu translucid sau care întâlnesc o suprafață zgrunțuroasă. ◊ difuzare de unde radiofonice. 2. întrepătrundere a particulelor unui corp cu particulele altui corp, cu care se află în contact. (< fr. diffusion, lat. diffusio)

difuziune (Dicționaru limbii românești, 1939)
* difuziúne f. (lat. diffusio). Răspîndire în toate părțile: difuziunea luminiĭ. Fig. Prolixitate: difuziune de vorbă. – Și -úzie.

difuziune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
difuziúne (-zi-u-) s. f., art. difuziúnea, g.-d. art. difuziúnii; pl. difuziúni, art. difuziúnile

difuziune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
difuziune f. 1. împrăștiere: difuziunea luminei; 2. prolixitate: difuziunea stilului.

difuziune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DIFUZIÚNE, difuziuni, s. f. 1. Împrăștierea în toate direcțiile a razelor unui fascicul de lumină, a undelor de radio etc. care trec printr-un mediu translucid sau care se reflectă când întâlnesc o suprafață cu asperități. 2. Pătrunderea moleculelor unui corp în masa altui corp cu care vin în contact. [Pr.: -zi-u-. — Var.: difúzie s. f.] – Din fr. diffusion, lat. diffusio, -onis.