diferenția (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I.
1. Tranz. A stabili deosebirea dintre două sau mai multe ființe sau lucruri, a delimita caracterele lor specifice.
2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva.
3. Tranz. (
Mat.) A calcula o diferențială. [
Pr.:
-ți-a] – Din
fr. différencier.diferenția (Dicționar de neologisme, 1986)DIFERENȚIÁ1 vb. I. tr., refl. A (se) deosebi; a se stabili sau a face să se stabilească deosebiri. [Pron.
-ți-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / < fr.
différencier].
diferenția (Dicționar de neologisme, 1986)DIFERENȚIÁ2 vb. I. tr. A calcula o diferență sau o derivată. [Pron.
-ți-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / < fr.
différentier].
diferenția (Marele dicționar de neologisme, 2000)DIFERENȚÍA vb. I. tr., refl. a (se) deosebi, a (se) distinge între două sau mai multe ființe ori lucruri. II. (mat.) a calcula o diferențială. (< fr.
différencier)
diferenția (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)diferențiá (a ~) (-ți-a) vb.,
ind. prez. 3
diferențiáză, 1
pl. diferențiém (-ți-em); conj. prez. 3
să diferențiéze; ger. diferențiínd (-ți-ind)diferenția (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIFERENȚIÁ, diferențiez, vb. I.
1. Tranz. A stabili deosebirea între obiecte sau ființe.
2. Refl. A se deosebi de altcineva sau de altceva; a diferi.
3. Tranz. (
Mat.) A calcula o diferențială. [
Pr.:
-ți-a] — Din
fr. différencier.diferențià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)diferențià v. a. stabili o diferență între două obiecte, a distinge.