diereză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIERÉZĂ, diereze, s. f. Disocierea în pronunțare a unui diftong în elementele lui componente. [
Pr.:
di-e-] – Din
fr. diérèse, lat. diaeresis.diereză (Dicționar de neologisme, 1986)DIERÉZĂ s.f. 1. Împărțirea unui diftong în cele două elemente vocalice componente.
2. Separare chirurgicală a țesuturilor. [Pron.
di-e-. / < fr.
diérèse, cf. gr.
diairesis – separație].
diereză (Marele dicționar de neologisme, 2000)DIERÉZĂ s. f. 1. disociere a unui diftong în elementele sale componente. 2. (în prozodia antică) despărțire a două picioare metrice într-un vers. 3. separare chirurgicală a țesuturilor. 4. (biol.) diviziune și multiplicare celulară. (< fr.
diérèse, gr.
diairesis)
diereză (Dicționaru limbii românești, 1939)* dieréză f., pl.
e (vgr.
diairesis. V.
erezie, sinereză).
Gram. Tremă, despărțirea a doŭă vocale consecutive în doŭă silabe, de ex.:
haină (hain) față de
haĭnă. Chir. Despărțirea unor părțĭ a căror continuitate ar fi vătămătoare. V.
crază, sinereză.diereză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dieréză (di-e-) s. f.,
g.-d. art. dierézei; pl. dierézediereză (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)diereză f.
Gram. diviziunea unui diftong în două silabe.
diereză (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIERÉZĂ, diereze, s. f. Disocierea în pronunțare a unui diftong în elementele lui componente. [
Pr.:
di-e-] — Din
fr. diérèse, lat. diaeresis.