diafonie - explicat in DEX

diafonie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DIAFONÍE s. f. Trecere nedorită a semnalelor de pe un canal pe altul la sisteme audio cu două sau mai multe canale. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphonie.

diafonie (Dicționar de neologisme, 1986)
DIAFONÍE s.f. 1. Auzire a unei convorbiri telefonice de pe un circuit pe altul. 2. (Muz.) Acord muzical în care un sunet este susținut de octava, cvarta sau cvinta lui corespunzătoare. ♦ Muzică veche pe două voci. [Gen. -iei. / < fr. diaphonie, cf. gr. diaphonia].

diafonie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DIAFONÍE s. f. 1. trecere a unui semnal de pe o cale de transmisiune pe o altă cale. 2. acord muzical în care un sunet este susținut de octava, cvarta sau cvinta corespunzătoare acestuia. 3. muzică veche pe două voci. (< fr. diaphonie)

diafonie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
diafoníe (di-a-) s. f., art. diafonía, g.-d. diafoníi, art. diafoníei

diafonie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DIAFONÍE s. f. Trecere nedorită a semnalelor de pe un canal pe altul la sisteme audio cu două sau mai multe canale. [Pr.: di-a-] — Din fr. diaphonie.