deșuchetură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEȘUCHETÚRĂ, deșucheturi, s. f. (Rar) Faptă deșucheată. –
Deșucheat +
suf. -ură.deșuchetură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deșuchetúră (rar)
s. f.,
g.-d. art. deșuchetúrii; pl. deșuchetúrideșuchetură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEȘUCHETÚRĂ, deșucheturi, s. f. (Rar) Faptă deșucheată. —
Deșucheat +
suf. -ură.