deșteptător - explicat in DEX

deșteptător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEȘTEPTĂTÓR, -OÁRE, deșteptători, -oare, adj. Care deșteaptă din somn. ♦ Ceas deșteptător (și substantivat, n.) = ceasornic care sună automat la o oră spre a deștepta pe cineva din somn. – Deștepta + suf. -ător.

deșteptător (Dicționaru limbii românești, 1939)
deșteptătór, -oáre adj. Care te deșteaptă. Ceasornic deșteptător, al căruĭ mecanizm are un clopoțel care sună ca să te deștepte la ora pe care ĭ-o fixezĭ.

deșteptător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
deșteptătór¹ adj. m., pl. deșteptătóri; f. sg. și pl. deșteptătoáre

deșteptător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*deșteptătór² s. n., pl. deșteptătoáre

deșteptător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
deșteptător n. care deșteaptă. ║ n. ceasornic care deșteaptă la timp.

deșteptător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEȘTEPTĂTÓR, -OÁRE, deșteptători, -oare, adj. Care deșteaptă din somn. ◊ Ceas deșteptător (și substantivat, n.) = ceasornic care sună automat la o oră spre a deștepta pe cineva din somn. — Deștepta + suf. -ător.