deștept (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEȘTÉPT, DEȘTEÁPTĂ, deștepți, deștepte, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală.
2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (
Fam.) Șiret, viclean, șmecher. –
Lat. de-excitus.deștept (Dicționar de argou al limbii române, 2007)deștept, -eaptă, deștepți, -te s. m., sf., adj. (iron., peior.) prost, nerod.
deștept (Dicționaru limbii românești, 1939)1) deștépt, -eáptă adj. pl. f.
epte (lat.
de-expextus, cu înț. de „așteptat pînă la urmă” [după
ex-spectus, ex-spectatus, așteptat], ca
priceput, „care pricepe”).
Vest. Treaz, neadormit:
copiiĭ eraŭ deștepțĭ cînd a sosit tata. Fig. Toată țara. Inteligent, nu prost.
deștept (Dicționaru limbii românești, 1939)2) deștépt, a -
á v. tr. (d. lat.
de-spectare, cu înțelesu de „a aștepta până la urmă”, după
ex-spectare, a aștepta).
Vest. Trezesc, scol din somn orĭ din beție.
Fig. Toată țara. Deschid ochiĭ cuĭva, arăt:
a deștepta poporu, lumea s’a deșteptat. Stimulez:
munca deșteaptă apetitu.deștept (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deștépt adj. m.,
pl. deștépți; f. deșteáptă, pl. deștéptedeștept (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)deștept a. și adv.
1. trezit din somn:
visează deștept; 2. fig. ager la minte, inteligent:
e prea deștept. [Abstras din
deștepta].
deștept (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEȘTÉPT, -EÁPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală.
2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (
Fam.) Șiret, viclean, șmecher. — De la
deștepta.