deșert (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (
1)
deșerți, -arte, adj., (
II)
deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol.
2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat.
3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor.
4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic.
II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊
Loc. adv. În deșert =
a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă;
b) în van, zadarnic.
2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu;
3. (În limbajul bisericesc; în
expr.)
A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti.
4. (
Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. –
Lat. (
I)
desertus, (
II) din
lat. desertum, fr. désert.deșert (Dicționar de neologisme, 1986)DEȘÉRT s.n. 1. Spațiu gol; pustiu, pustietate.
2. Regiune întinsă, nisipoasă, cu ploi puține, lipsită de vegetație și cu populație foarte rară. [< lat.
desertus, cf. fr.
désert].
deșert (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)deșért (-șártă), adj. –
1. Pustiu, nepopulat. –
2. Gol, care nu conține nimic în interior. –
3. Van, sterp, zadarnic.
Mr. (
dișertat),
megl. dișǫrt, istr. deșǫrt. Lat. dĕsĕrtus (Pușcariu 515; Candrea-Dens., 487; REW 2592). –
Der. deșert, s. n. (gol; pustiu);
deșerta, vb. (a goli, a evacua),
mr. dișertare (după Pușcariu 517 și Candrea-Dens., 488, din
lat. *dĕsĕrtāre, ipoteză ce pare inutilă);
deșertăciune, s. f. (vanitate);
deșertate (
var. deșerție),
s. f. (
înv., vanitate).
deșert (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEȘÉRT, -ÁRTĂ I.
s. n. (spațiu) gol; pustiu. ◊ (regiune) întinsă, nisipoasă, cu ploi puține, lipsită de vegetație și cu populație foarte rară. II. adj. (fig.) fără temei. ◊ în ~ = zadarnic. (< lat.
desertum, fr.
désert)
deșert (Dicționaru limbii românești, 1939)1) deșért, deșeártă și
deșártă adj., pl.
deșerte (lat.
de-sĕrtus, part.
de-serére, a părăsi [
serére, a înșira]; fr.
désert, sp.
desierto. V.
serie, dezertor, a-serțiune). Gol, nelocuit, pustiŭ:
țară deșeartă. Neplin, vid (nu în înțelesu fizic, adică „fără aer”, ci „fără lichid” orĭ „fără solid”):
butelie, cutie deșeartă. Fig. Zadarnic, van, himeric, ireal:
speranță, glorie deșeartă. Vanitos:
om deșert. În deșert, de geaba, în zadar, în van:
în deșert lupțĭ contra dreptățiĭ! S.n., pl.
urĭ. Pustie, pustiŭ, țară fără locuitorĭ:
Sahara e un deșert. Partea care e supt coaste la corpu animalelor:
lovitura dată în deșert produce mare durere (V.
ie 2.).
Vechĭ. S.n. și f. Deșertăciune.
deșert (Dicționaru limbii românești, 1939)2) deșért și
-éz, a -
á v. tr. (d.
deșert 1 saŭ lat.
desertare. –
Deșert, deșeartă și
deșartă; să deșerte). Fac deșert, golesc, evacuez:
a deșerta un butoĭ, o casă, o
țară.deșert (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deșért1 adj. m.,
pl. deșérți; f. deșártă, pl. deșártedeșert (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deșért2 s. n.,
pl. deșérturideșert (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)deșert a.
1. gol, nelocuit;
2. fig. nefolositor, zadarnic:
vise deșerte; 3. nestatornic, trecător:
gloria e deșeartă; 4. fără temeiu:
credințe deșerte. [Lat. DESERTUS]. ║ n.
1. loc, țară aridă și fără locuitori:
dorințele omenirii ’n lung deșert pierdute AL.;
2. pl.
deșerturile, partea corpului dela marginea coastelor până la șolduri. [Lat. DESERTUM]. ║ adv.
în deșert, în zadar, fără folos.
deșert (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (
1)
deșerți, -arte, adj., (
II)
deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol.
2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat.
3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor.
4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic.
II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊
Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fară țintă;
b) în van, zadarnic.
2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu;
3. (În limbajul bisericesc; în
expr.)
A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti.
4. (
Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. —
Lat. (
I)
desertus, (
II)
din lat. desertum, fr. désert.