dezuni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. (Rar)
1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa.
2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. – Din
fr. désunir.dezuni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!dezuní (a ~) (rar)
(de-zu-/dez-u-) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. dezunésc, imperf. 3
sg. dezuneá; conj. prez. 3
să dezuneáscădezuni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZUNÍ, dezunesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. (Rar)
1. A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa.
2. A (se) dezbina, a (se) învrăjbi. — Din
fr. désunir.dezunì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dezunì v.
1. a despărți ce era unit;
2. fig: a învrăjbi.