dezumfla (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZUMFLÁ, dezumflu, vb. I.
1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊
Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊
Expr. (
Refl.)
A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale.
2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. –
Dez- +
umfla.dezumfla (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!dezumflá (a ~) (de-zum-/dez-um-) vb.,
ind. prez. 3
dezúmflădezumfla (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZUMFLÁ, dezúmflu, vb. I.
1. Tranz. A face ca un obiect umflat sau un organ inflamat să-și recapete volumul normal sau să-și scadă volumul. ◊
Refl. Cauciucul s-a dezumflat. ◊
Expr. (
Refl.)
A i se dezumfla buzunarele = a rămâne fără bani, cu buzunarele goale.
2. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și reveni dintr-o stare de exaltare; (despre manifestări ale omului) a se potoli, a se tempera. —
Pref. dez- + umfla.dezumflà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dezumflà v. a înceta de a mai fi umflat.