dezrobitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZROBITÓR, -OÁRE, dezrobitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care dezrobește. –
Dezrobi +
suf. -tor.dezrobitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dezrobitór adj. m.,
pl. dezrobitóri; f. sg. și
pl. dezrobitoáredezrobitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZROBITÓR, -OÁRE, dezrobitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care dezrobește. —
Dezrobi +
suf. -tor.