dezorienta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I.
Tranz. și
refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, drumul pe care urma să meargă etc. ♦
Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [
Pr.:
-ri-en-] – Din
fr. désorienter.dezorienta (Dicționar de neologisme, 1986)DEZORIENTÁ vb. I. tr. 1. A încurca (pe cineva), a-l face să-și piardă orientarea, siguranța locului unde se află.
2. (
Fig.) A zăpăci, a ului, a deconcerta. [Pron.
-ri-en-. / cf. fr.
désorienter].
dezorienta (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEZORIENTÁ vb. tr., refl. 1. a face să-și piardă sau a-și pierde simțul orientării, a nu recunoaște locul unde se află. 2. (fig.) a (se) zăpăci, a (se) deruta. (< fr.
désorienter)
dezorienta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!dezorientá (a ~) (de-zo-ri-en-/dez-o-) vb.,
ind. prez. 3
dezorienteázădezorienta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I.
Tranz. și
refl. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde simțul orientării, siguranța direcției etc. ♦
Fig. A face pe cineva să piardă sau a-și pierde cumpătul, siguranța de sine, judecata rece și clară; a (se) zăpăci. [
Pr.:
-ri-en-] — Din
fr. désorienter.dezorientà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dezorientà v.
1. a face să pearză orientarea, cunoștința exactă a locurilor unde s´află;
2. a face să pearză cumpătul, a încurca;
3. a-și pierde prezența de spirit:
această chestiune l´a dezorientat.