dezorientat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZORIENTÁT, -Ă, dezorientați, -te, adj. Care nu se poate orienta în spațiu, care nu știe exact unde se găsește, pe unde trebuie să apuce. ♦
Fig. Care nu știe ce atitudine să ia în față unei situații; descumpănit. [
Pr.:
-ri-en-] –
V. dezorienta. Cf. fr. désorienté.dezorientat (Dicționar de neologisme, 1986)DEZORIENTÁT, -Ă adj. Care nu se poate orienta, care nu știe unde se află sau încotro să se îndrepte. ♦ (
Fig.) Care nu știe ce hotărâre să ia într-o anumită situație; descumpănit, deconcertat; zăpăcit. [Pron.
-ri-en-. / <
dezorienta].
dezorientat (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEZORIENTÁT, -Ă adj. 1. care nu se poate orienta, nu știe unde se află sau încotro să se îndrepte. 2. (fig.) care nu știe ce hotărâre să ia într-o anumită situație; descumpănit, deconcertat. (< dezorienta)
dezorientat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZORIENTÁT, -Ă, dezorientați, -te, adj. Care nu se poate orienta în spațiu, care nu știe exact unde se află, încotro trebuie să se îndrepte. ♦
Fig. Care nu știe ce atitudine să ia într-o anumită situație; descumpănit. [
Pr.:
-ri-en-]
—
V. dezorienta. Cf. fr. désorienté.